Ca în fiecare an, în această perioadă, Saxo Bank, banca daneză specializată în tranzacționări și investiții online, lansează Predicțiile Șocante. Printre cele mai puțin probabile amintim: Australia va intra în recesiune, acordul Basel III și regulamentele vor forța 50 de bănci centrale să fie naționalizate în Europa, iar acțiunile Apple vor scădea cu 50% față de valoarea de vârf a anului 2011.
În raportul “Predicții Șocante”, Saxo Bank se concentrează pe evenimente puțin probabil să aibă loc, dar care sunt mai posibile decât îi place pieței să creadă. Predicțiile nu sunt prognoze în adevăratul sens al cuvântului, dar sunt importante pentru investitori care ar trebui să le acorde o oarecare importanță. Oricare dintre ele s-ar întâmpla, ar avea un impact semnificativ asupra pieței.
Predicțiile Șocante ale Saxo Bank pentru 2012 sunt:
1. Acțiunile Apple Inc vor scădea cu 50 de procente față de vârful atins în 2011
Apple se va confrunta în 2012 cu o concurență acerbă din partea competitorilor Google, Amazon, Microsoft/Nokia și Samsung pe câteva dintre cele mai competitive produse ale sale, dar mai ales pe iPhone și iPad. Apple nu va reuși să-și păstreze cota de piață de 55 de procente (de trei ori mai mare decât Android) și 66% pentru iOS, respectiv iPad.
2. UE declară “bank holiday” extinsă în 2012
Tratatul UE din acest decembrie se dovedește insuficient pentru a rezolva criza de finanțare a Uniunii – în special pe cea din Italia – iar criza datoriilor UE se va întoarce să se răzbune pe la mijlocul anului viitor. Drept răspuns, piețele de acțiuni vor reacționa și vor scădea cu 25% în cazul plasamentelor short, punând politicienii în situația de a declara o “bank holiday” extinsă, închizând toate piețele exchange și băncile pentru o săptămână, sau chiar mai mult.
3. Un candidat încă neanunțat va ajunge la Casa Albă
În 1992, miliardarul texan Ross Perot a reușit să profite de recesiunea economică și de dezgustul populației față de clasa politică americană și a obținut 18,9% din voturi. Au trecut trei ani cu Obama și constatăm că puține s-au schimbat. A crescut însă sentimentul deziluziei față de întreg sistemul politic american, ceea ce face să existe un context mai benefic ca niciodată pentru un al treilea candidat. Cineva cu un program solid orientat către schimbări reale ar putea apărea la începutul anului și ar putea obține președinția în noiembrie 2012, în ceea ce s-ar putea numi cele mai importante alegeri din istoria SUA, adunând 38% din votul popular.
4. Australia intră în recesiune
Efectele valului gigantic de încetinire economică în zona Asia-Pacific se văd astăzi și în Vest, împing alte state în recesiune. Dacă era o țară dependentă de bunăstarea Chinei, acea țară este Australia, cu puternica ei dependență de minerit și resurse naturale. Și, cum cererea adresată Chinei pe aceste ramuri industriale s-a diminuat, Australia este împinsă către recesiune, recesiune care va fi exacerbată de crahul imobiliar care se va produce și acolo în sfârșit, la cinci ani față de restul lumii civilizate.
5. Acordurile Basel III și regulamentele vor provoca naționalizarea a 50 de bănci centrale
De îndată ce vom intra în 2012, presiunea asupra sistemelor bancare va crește pe măsură ce noile cereri de capital se vor înmulți rapid, iar noile regulamente vor cere băncilor să reducă repede leverage-ul. Asta va crea niște vânzări spectaculoase de asseturi bancare pe piață, de vreme ce numărăm cumpărătorii pe degete. O posibilă înghețare a pieței interbancare europene îi va forța pe cei care economisesc să intre în vrie și să facă retrageri masive. Peste 50 de bănci centrale vor ajunge în contabilitatea guvernamentală, iar câteva cunoscute bănci comerciale vor înceta să existe.
6.Suedia și Norvegia vor deveni noul paradis bancar, înlocuind Elveția
Așa cum am văzut în cazul Elveției, să devii un paradis bancar într-o lume a băncilor centrale aflate în cădere poate crea multe riscuri economiei naționale respective. Piețele de capital ale statelor despre care vorbim sunt incomparabil mai mici decât ale Elveției, însă elvețienii și devalorizează agresiv moneda națională, iar administratorii fondurilor își caută noi “paradisuri”. Investițiile în obligațiunile emise de guvernele celor două țări le-au făcut atât de populare încât dobânzile pe 10 ani sunt cu 100 de puncte bază sub clasicele obligațiuni de stat emise de Germania.
7. Banca Centrală Elvețiană câștigă și propulsează EURCHF la 1,50
Insistența cu care Elveția luptă împotriva aprecierii propriei monede va continua să dea rezultate în 2012. Cu indicii fundamentali elvețieni – în special cei legați de exporturi – în suferință în 2012 mai ales din cauza întăririi francului în trecut, Banca Centrală Elvețiană și guvernul elvețian vor mai îndura ceva pentru a preveni pagube colaterale și mai mari și vor introduce extensii ale actualelor programe, poate chiar și dobânzi negative pentru a împiedica “evaporarea” capitalului din Elveția și a duce EURCHF la un maxim de 1,50 în 2012.
8. USDCNY crește 10 procente, la 7,00
Pe măsură ce se diminuează veniturile din orașele fantomă cu milioane de locuitori ale Chinei, iar exportatorii se luptă cu marginile de profit infime odată cu creșterea monedei naționale chineze, această țară este în pragul unei “recesiuni”, ceea ce înseamnă creștere economică de 5-6%. Politicienii de la Beijing vor să-I salveze pe exportatori permițând CNY să scadă în fața dolarului american – ancorat în propria zonă de siguranță, în pofida unei încetiniri a economiei globale și a unei crize a datoriilor în plină desfășurare în Europa – aducând raportul la 7,00, deci o creștere cu 10 procente.
9. Indexul Dry crește cu 100 procente
Prețurile scăzute ale țițeiului în 2012 ar putea duce la creșterea indicelui baltic Dry, odată cu scăderea costurilor de operare. Ne așteptăm ca Brazilia și Australia să-și extindă rețeaua de furnizori de minereu de fier, ducând la o scădere a prețurilor și mai pronunțată și, în consecință, la importuri crescute din China pentru a-și satisface insațiabila producție industrială. Vom avea, așadar, o cerere explozivă de minereu de fier.
10. Prețul grâului se va dubla în 2012
Prețul grâului CBOT se va dubla în 2012 după ce, în 2011, vom înregistra cele mai proaste recolte. Cu 7 miliarde de suflete care trebuie hrănite pe Pământ și tiparnițele de bani la capacitate maximă, vremea nefavorabilă în toată lumea a transformat anul acesta într-unul teribil pentru agricultură. În special grâul va avea de suferit, mai ales din cauza investițiilor speculative care vor duce prețul undeva către cea mai ridicată poziție înregistrată în 2008.
Steen Jakobsen, Chief Economist la Saxo Bank, comentează: ”Predicțiile Șocante au fost pregătite în spiritul încurajării investitorilor să gândească outside the box și să se pregătească pentru evenimente surprinzătoare. A gândi outside the box este rareori un exercițiu confortabil, dar la fel de neplăcut este să te trezești cu o surpriză urâtă pentru care nu erai pregătit deloc. Dacă se vor adeveri câteva dintre ele, 2012 va deveni un an de cotitură.
Ne dorim să nu avem dreptate în judecățile noastre negative, însă asta se va întâmpla numai dacă se va schimba ceva în paradigma manipulată de guverne și băncile centrale.”
sursa: www.forbes.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu