Tezaurul de la Moscova şi aurul de la Roşia Montană

De la Răsărit ne vin, de obicei, veşti proaste: că se scumpesc gazele, că să ne luăm gândul de la Tezaur, că Basarabia nu e treaba noastră… Dar iată că uneori îşi mai face locul şi câte-o veste bună, aşa cum s-a întâmplat zilele trecute cu papirusul de la Mangalia.
După jumătate de veac de tăcere, Rusia ne-a returnat cel mai vechi papirus din Europa, descoperit la Mangalia în 1959. În plină dominaţie sovietică, documentul a fost trimis la Moscova “pentru restaurare şi conservare”. Urmele sale au fost pierdute pentru multă vreme. Luni, 22 august 2011, artefactul a fost repatriat, intrând în patrimoniul Muzeului de Arheologie “Callatis” din Mangalia.
Simbolic, operaţiunea de predare-primire ar fi trebuit să se desfăşoare o zi mai târziu, pe 23 august, marcând o altfel de întoarcere a armelor în relaţiile româno-ruse: de la neîncredere, abuz şi dictat la normalitate, corectitudine şi respect. România a plătit scump încrederea pe care a avut-o în Moscova de-a lungul timpului. Recentul gest al Rusiei este un mic pas spre vindecarea unor răni ale trecutului. Dar pentru eliminarea unor suspiciuni istorice e nevoie de gesturi consistente. Şi gândul ne fuge, inevitabil, la Tezaurul românesc de la Moscova.
De peste 90 de ani, Rusia (moştenitoarea Uniunii Sovietice) ne datorează o comoară uriaşă: circa 93,4 tone de aur (91 de tone de monede istorice şi 2,4 tone de lingouri), evaluate în prezent la peste trei miliarde de euro. Tezaurul a fost transportat de la Iaşi la Moscova în timpul primului război mondial, în baza unor garanţii ferme date de Rusia ţaristă. Rostul acestei evacuări era punerea la adăpost a rezervelor de aur, a unor documente importante şi a altor valori, în faţa ameninţării trupelor germane. Refugiat la Iaşi, Guvernul condus de Ion I. C. Brătianu a predat Rusiei, în 1917, comoara încărcată într-un tren cu 20 de vagoane. Tragedie, însă: câteva luni mai târziu, bolşevicii au preluat puterea în Rusia, “uitând” de obligaţiile faţă de România.
În cei 94 de ani scurşi de atunci, României i-au fost restituite mici părţi din tezaur, în trei etape (în 1935, 1956 şi 2008), ultima fiind de-a dreptul simbolică: 12 monede de aur, în greutate totală de 77,09 grame. Până la 93,4 tone e cale lungă!
Ar fi timpul ca Rusia să arate că regretă abuzurile trecutului, punând capăt acestui jaf istoric. Pentru cea mai întinsă ţară din lume, posesoarea unor imense bogăţii ale subsolului, 93,4 tone de aur sau trei miliarde de euro nu reprezintă mare lucru. Dar pentru Rusia secolului XXI şi pentru nevoia ei de a se distanţa de trecutul sovietic, restituirea integrală a Tezaurului românesc ar fi un gest istoric.
Atenţie, însă! În timp ce ne ciondănim cu Moscova pentru cele 93,4 tone de aur antebelic, suntem pe cale să pierdem o cantitate chiar mai mare “graţie” contemporanilor noştri, care nu sunt nici ruşi, nici nemţi sau turci, ci români get-beget. Miza este proiectul Roşia Montană, unde jaful îl poate depăşi în dimensiuni pe cel al Tezaurului din 1917.
Preşedintele României, Traian Băsescu, a anunţat că, după ştiinţa sa, la Roşia Montană se află 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint. La o redevenţă de doar 4% (o ticăloşie!), statului român îi vor reveni gratis 12 tone de aur din cele 300 aflate în zăcământ. Contractul este atât de păgubos, încât pe baza comorii de la Roşia Montană se vor îmbogăţi alţii.
Băsescu spune că, urmare a acestei exploatări, rezerva de aur a României ar trebui să crească de la 103 tone (cât e acum) la cel puţin 200 de tone. OK, problema e că pentru diferenţa de 100 de tone vom plăti bani grei! Statul român va cumpăra cu miliarde de euro o bogăţie care îi aparţinea, dar pe care a înstrăinat-o cu o nonşalanţă criminală.
“Mulţumită” prietenilor de la Moscova şi patrioţilor de la Bucureşti, două versuri sunt mai actuale ca oricând: Munţii noştri aur poartă / Noi cerşim din poartă-n poartă.

Sa plecam inca o data la  urechea la Eminescu:

    Spuma asta-nveninata, asta plebe, ast gunoi
    Sa ajung-a fi stapâna si pe tara si pe noi!
    Tot ce-n tarile vecine e smintit si stârpitura,
    Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natura,
    Tot ce e perfid si lacom, tot Fanarul, toti ilotii,
    Toti se scursera aicea si formeaza patriotii,     
     Incât fonfii si flecarii, gagautii si gusatii,
    Bâlbâiti cu gura strâmba sunt stapânii astei natii!

Germania abandonează Euro

Franța nu se mai poate susține nici măcar pe ea însăși și enormele ei subvenții agricole. Franța și Italia sunt cele mai socialiste tari, din socialista Uniune Europeana: iar criza a arătat clar, că socialism egal faliment.
(A, da: chiar mai socialista decât ele, este România. Dar soarta României, regret sa va spun, e o cantitate neglijabila).

Publicul francez a înghețat de frica, când a auzit doua zvonuri: ca Franța își va pierde si ea ratingul de țară AAA, si că banca Societe Generale e in faliment. Zvonurile au fost infirmate oficial, dar francezii spun ca realitatea e alta decât in declarațiile oficiale.
Germania ține singură în spate economia europeană.
La asta s-a ajuns. Iar germanilor nu le convine:

• 86% din germani considera ca euro este un risc.
• 71% au îndoieli legate de orice moneda comuna.
• 56% spun ca euro le-a produs chiar pagube economice .

Iar cancelarul Angela Merkel va face ce este in interesul germanilor. De fapt, nici daca ar vrea, germanii n-ar putea sa tina in viața o uniune monetara ai cărei membri fac tot posibilul sa o distrugă, prin cheltuieli sociale demente si rupte de realitate.
Gândiți-va la Titanic: cum sa ia Germania în barca ei de salvare niște pasageri isterici, care dansează si tipa, in timp ce barca se clatină din ce in ce mai tare? Mai bine ii arunca in ocean si ii lasă sa se descurce singuri. Scapă cine poate!
O uniune monetară nu poate supraviețui fără o uniune fiscală.
Povestea asta cu democrația internaționala si cu drepturile egale ale tarilor din UE, a fost la fel de stupida ca si povestea cu democrația interna. Adică unii muncesc ca fraierii, se zbat sa tina in spate economia si moneda, iar alții stau cu burta la soare, dau la pește si se plâng ca au prea puține drepturi. In realitate n-ar trebui sa aibă deloc! (vezi articolul Fără drept de vot pentru cerșetori!).
Ce e valabil pentru oameni, e valabil si pentru tari. Ești sărac? Ai nevoie ajutor economic? Atunci renunți la orice drept de decizie. Ministrul de Finanțe german, Wolfgang Schauble, a spus deschis, acum vreo 3 săptămâni: daca tarile slabe vor sa fie salvate, trebuie sa renunțe la suveranitatea lor. Imbecilii s-au indignat, dar era singura soluție logica. Nu poți sa susții o moneda, daca nu controlezi si economia in care funcționează moneda respectiva.
Personal îmi place mai mult Deutschland uber alles decât Deșteapta-te române, și aș susține oricând un guvern de dreapta, dur si pro-german. Cred ca României i-ar fi mai bine colonie, decât i-a fost ca țara independenta.
Dar naționaliștii pot sa fie liniștiți: după furtuna economica din ultimele 7 zile, asta nu se va mai întâmpla. Germania a fost lovita peste așteptări, și si-a pierdut orice interes in soarta Europei. Acum o mai interesează doar soarta ei.
Moartea euro, un secret public.
Un deputat francez, Jacques Myard, declara joi la BBC: “Nu trebuie confundata Europa cu euro. Europa va exista mult timp după moartea euro”. Asta arata ca in Parlamentul francez se discuta pe față despre dispariția monedei euro si ca francezii încearcă sa salveze ce se mai poate: uniunea politica. Mă îndoiesc ca vor reuși.
Moare euro…dar când?
Deja au apărut diverse date în presa europeană. Dispariția euro s-ar putea petrece destul de repede: in septembrie. Germania ar putea amâna momentul cu o ultima tentativa de salvare, dar la ce bun? Orice încercare de acest gen costa bani: păi de ce sa-i cheltuiești, când grecii rămân la fel de puturoși, românii la fel de hoți, italienii la fel de neserioși, francezii la fel de aiuriți?
Încă nu s-au saturat oamenii de statul social?
Tot mai vor drepturi, mai vor protecție sociala? Nici o problemă: bagă-i câțiva ani cu nasul in mizeria socialista. In foame, șomaj, violente de strada, jafuri. Si or sa ceara chiar ei ordine si disciplină. Daily Mail scria azi despre revoltele din Marea Britanie: ani de dogme liberale au produs o generație de puștani amorali, analfabeți, brutali și dependenți de ajutorul social. Așa că lasă-i sa simtă gustul sângelui: or sa voteze un regim de dreapta cu amândouă mâinile. Ba chiar or sa calce ei singuri in picioare pe oricine se va mai împotrivi. Hehehe…
sursa: http://www.standard.ro/

S-a votat revenirea de facto la etalonul aur

Aurul a depăşeşit pentru prima oară nivelul de 1.910 dolari/uncie, scrie Bloomberg. Doar în cursul lunii august, preţul metalului galben s-a majorat cu aproape 17%, iar de la începutul acestui an, creşterea de valoare a fost de 34%. Este al unsprezecelea an la rând de scumpire a aurului.

 

Foarte interesantă remarca unui analist: „Cotaţia aurului a continuat să avanseze chiar şi în condiţiile unei relative aprecieri a dolarului american şi a depăşit semnificativ creşterile de valoare ale titlurilor de stat americane şi ale altor active de refugiu. Pentru mine, toate acestea înseamnă că scumpirea aurului are de a face mai mult decât orice cu dorinţa oamenilor de a conserva puterea reală de cumpărare a averii lor”.

 

Aurul domină chiar şi bursele, scrie Wall Street Journal, într-un articol în care ştirea este aceea că un fond de investiţii listat la bursă (Exchange-Traded Fund - ETF), specializat în plasamente în metal preţios, a devenit cel mai mare din categoria sa, ajungând la active de 77,5 miliarde dolari, după ce a crescut cu 1,2 miliarde dolari într-o singură zi. Participanţii la fond sunt investitori de toate categoriile, de la persoane fizice la mari fonduri de hedging, cum ar fi cel controlat de faimosul John Paulson, care a făcut profituri de miliarde de dolari pariind împotriva obligaţiunilor ipotecare americane „toxice” în perioada primei crize financiare din 2007 – 2008.

 

Les Echos ne detaliază unul dintre motivele principale pentru care întreaga omenire pare să-şi pună la adăpost averea în aur: injecţiile masive de lichiditate operate de marile bănci centrale ale lumii, care, în timp, erodează puterea de cumpărare a banilor de hârtie. Aflăm astfel că achiziţiile de obligaţiuni suverane ale Băncii Centrale Europene (BCE) au depăşit valoarea de 110 miliarde euro, scopul principal al acestor achiziţii fiind, în prezent, reducerea dobânzilor cerute de investitori pentru titluri de stat spaniole şi italiene.

 

Un alt semn că industria banilor de hârtie e în suferinţă ne parvine dinFinancial Times, care ne anunţă că gigantul bancar elveţian UBS are de gând să suprime un număr de 3.500 de locuri de muncă. Concedierile vor afecta în special divizia de investment banking şi trading a UBS, adică acele departamente care nu au deloc de a face cu activitatea bancară clasică, aceea de preluare de depozite de la clienţi şi de creditare a întreprinderilor şi consumatorilor.  

 

În fine, unul dintre cele mai prestigioase bloguri specializate în analiza pieţelor financiare, Seekinghalpha.com, se întreabă ce ar putea pune capăt actualului trend puternic ascendent al aurului. Pe termen scurt, ar putea fi vorba fie de anumite măsuri de reglementare, cum ar fi cerinţe mai mari de colateral la tranzacţionarea de contracte futures, fie de o criză majoră de lichiditate precum cea de la episodul Lehman Brothers din 2008, când investitorii au vândut inclusiv aur pentru a face rost de cash. Pe termen lung, însă, aurul ar putea fi stopat din ascensiunea sa către cotaţia de 2.000 dolari/uncie doar de factori profund improbabili, din păcate: renunţarea de către SUA la politica de devalorizare a dolarului, prudenţa fiscală şi monetară sau o creştere economică consistentă, însoţită însă şi de o stabilitate a preţurilor.  

sursa: www.sfin.ro .

Francul elvețian s-a apreciat azi puternic față de moneda națională și a ajuns la maximum istoric de 4,0221 de lei.

Cu cât liderii mondiali nu găsesc o cale adecvată de a se adresa problemelor economice din Europa şi SUA, investitorii îşi găsesc tot mai mult refugiu, pe lângă aur, şi în francul elveţian, care atinge astfel maxim după maxim. Toate aceste mişcări violente îi lovesc din plin, prin ricoşeu, şi pe românii cu credite în franci elveţieni.
Deşi banca centrală a Elveţiei a făcut o mutare-şoc, anunţând că va adopta o dobândă de interveţie cât mai aproape de zero şi va pompa lichiditate în piaţă pentru a stopa aprecierile implacabile ale francului elveţian, iar anunţul părea că va duce moneda elveţiană pe tobogan, acesta a revenit pe creştere puternică.
Francul elveţian: un pericol pentru economia Elveţiei?

 

Francul 'este de departe supraevaluat', afirmă Claude Maurer, economist la Credit Suisse. Potrivit acestuia, diferenţa de dobânzi dintre Elveţia şi Uniunea Europeană le provoacă investitorilor pierderi de aproape 1,5% din venituri pe an, 'doar pentru a fi siguri că banii lor sunt plasaţi în siguranţă' în Confederaţie.

'Singurul motiv real pentru cumpărarea de franci elveţieni este aversiunea la risc', adaugă acesta.

Acest fenomen, amplificat de criza datoriei publice şi de temerile legate de conjunctura mondială, a dus la creşterea inevitabilă a francului. De la începutul anului, moneda elveţiană a urcat cu 13% faţă de euro şi cu 18% faţă de dolar.

Potrivit lui Jan-Egbert Sturm, directorul Institutului de Cercetare Economică KOF, investitorii îşi plasează banii în franci elveţieni, deoarece celelalte devize 'riscă pur şi simplu o incapacitate (de plată a datoriei publice) într-un fel saul altul'.

Forţa francului riscă, mai devreme sau mai târziu, să dăuneze economiei elveţiene.

Pe măsură de francul urcă, competitivitatea exportatorilor elveţieni scade. Majoritatea firmelor elveţiene au publicat deja bilanţuri trimestriale afectate de scumpirea francului.